Câteva statistici despre naționala de fotbal a Germaniei

germania

Acest articol vine la scurt timp după ce naționala Germaniei a câștigat cel de-al 4-lea titlu mondial, duminică 13 aprilie, învingând Argentina cu 1 – 0 în prelungiri. Articolul va conține statistici adunate atât de la edițiile de Cupă Mondială, cât și de la edițiile de Campionat European la care a participat.

Astfel, Germania: – a participat la 18 din cele 20 de ediții de Cupă Mondială și la 11 din cele 14 ediții de Campionat European;

– se află pe locul 2 în clasamentul echipelor care au câștigat Cupa Mondială, cu 4 titluri (1954, 1974, 1990, 2014), alături de Italia. Pe primul loc se află Brazilia cu 5 titluri;

–  a câștigat două dintre cele patru titluri în fața Argentinei (1990 și 2014). Celelalte două au fost câștigate în fața Olandei în 1974 și în fața Ungariei în 1954;

– a mai jucat 4 finale de Cupă Mondială în 1966, 1982, 1986 și 2002;

– este prima echipă europeană care câștigă Cupa Mondială pe continentul american;

– are în lot golgheterul all-time al Cupei Mondiale, Miroslav Klose, cu 16 goluri;

Miroslav-Klose

– a câștigat edițiile de Cupă Mondială din 2014 și 1990 făra să piardă vreun meci în faza grupelor;

– în ceea ce privește Campionatul European, se află pe primul loc în clasamentul câștigătoarelor, cu 3 titluri (1972, 1980, 1996), alături de Spania;

– a mai jucat 3 finale de Campionat European în 1976, 1992 și 2008 pe care le-a pierdut în fața Cehoslovaciei, Danemarcei și respectiv, Spaniei.

Anunțuri

Un gând despre „Câteva statistici despre naționala de fotbal a Germaniei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s